24 ianuarie 1859-Unirea principatelor

Oficial si in spiritul celor mai frumoase traditii istorice romanesti, prima Unire a Principatelor Moldovei si Munteniei a avut loc la 24 ianuarie 1859, actul solemn al acestui eveniment crucial fiind marcat la Bucuresti, odata cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza in capitala Dimboviteana...
Daca, insa, ne amintim ca prima intregire a celor trei provincii istorice romanesti - Muntenia, Ardealul si Moldova - a faurit-o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 si a fost sarbatorita cu mult alai la Alba-Iulia, rezulta ca la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a romanilor, de data aceasta, insa, fara Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul austro-ungar si tarist pina la 1 decembrie 1918, cind prin jertfa de singe a ostenilor romani, in timpul primului razboi mondial, se implinea visul milenar "De la Nistru pina la Tisa", dupa cum ne-a testat pentru eternitate Poetul...
Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!
Daca, insa, ne amintim ca prima intregire a celor trei provincii istorice romanesti - Muntenia, Ardealul si Moldova - a faurit-o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 si a fost sarbatorita cu mult alai la Alba-Iulia, rezulta ca la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a romanilor, de data aceasta, insa, fara Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul austro-ungar si tarist pina la 1 decembrie 1918, cind prin jertfa de singe a ostenilor romani, in timpul primului razboi mondial, se implinea visul milenar "De la Nistru pina la Tisa", dupa cum ne-a testat pentru eternitate Poetul...
Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!

Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!
Intr-un context politic european, devenit favorabil cauzei Unirii, mai ales dupa infringerea Rusiei in razboiul Crimeei (1853-1856) de catre fortele aliate anglo-franco-piemonteze, bucurindu-se de sustinerea ferma a imparatului Napoleon III, supranumit "campionul autodeterminarii popoarelor mici", pasoptistii din ambele Principate au putut colabora fructuos pentru tara. In fata dorintei arzatoare de intregire, a spiritului inflacarat de Unire, manifestat din partea tuturor paturilor sociale romanesti, au trebuit sa cedeze, rind pe rind: boierimea conservatoare si retrograda autohtona, Puterile ostile Unirii: Turcia, Rusia, Austro-Ungaria, Prusia. Dar si tarile adverse Unirii au fost constrinse, treptat, sa cedeze in urma presiunilor exercitate de Franta, Anglia, Piemont (in jurul caruia s-a format, apoi, regatul Italiei). In aceste circumstante politice de pe scena europeana, Unirea Principatelor a putut fi infaptuita de catre luptatorii pasoptisti, de catre intregul popor, care i-a sustinut si aclamat.
Actul solemn al Unirii si aparitiei unui nou stat pe harta Europei - Romania - a coincis in spatiu si timp cu data memorabila de 24 ianuarie 1859, cind domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales unanim de cele doua camere de deputati, mai intii de cea de la Iasi, apoi si de cea de la Bucuresti, a sosit in viitoarea capitala a tarii unite.
Unirea cea multasteptata de veacuri, dupa moartea napraznica a lui Mihai Viteazul, ucis miseleste de unguri in 1601, pe Cimpia Turdei, se infaptuise.

Boboteaza

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxa sarbatoreste botezul Domnului, sau Boboteaza. Aceasta zi marcheaza sfarsitul sarbatorilor dedicate Craciunului si Anului Nou.

Sfanta Scriptura ne vorbeste despre Ioan Botezatorul, considerat Inaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos, care propovaduia venirea Acestuia, indemnand pe iudei la pocainta. Imbracamintea lui Ioan era foarte simpla, facuta din par de camila; el purta o cingatoare de piele imprejurul mijlocului si se hranea cu lacuste si miere salbatica. Icoanele au pastrat de-a lungul timpului aceasta imagine, infatisandu-ni-l pe Botezator ca pe un pustnic cu parul lung si barba aspra. Considerandu-l proroc, locuitorii din Ierusalim si din intreaga Iudee se strangeau in jurul lui pentru a-i asculta cuvintele si mai ales pentru a fi botezati de el in raul Iordan.

Ioan le cerea, inainte de a-i boteza, sa-si marturiseasca pacatele si sa se pocaiasca, spunandu-le ca el ii boteaza doar cu apa, dar Cel ce va veni dupa el (adica Iisus) ii va boteza cu Duh Sfant si cu foc. Vestind venirea Mantuitorului, Ioan spunea ca Acela este mult mai mare si mai puternic decat el.

Sfanta Evanghelie ne povesteste ca si Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, vazandu-l, a spus: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”. Si, iesind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a varsat pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El. Si glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit”.

Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sarbatori ale anului. De obicei, in aceasta perioada este foarte frig, de aceea este des folosita expresia „gerul Bobotezei”. Poporul nostru a pastrat multe traditii frumoase in legatura cu aceasta zi. De exemplu, in localitatile asezate pe malul unui rau, pe malul Dunarii sau chiar pe tarmul marii, se obisnuieste ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, sa arunce o cruce de lemn in apa foarte rece, uneori chiar inghetata, dupa care sar cativa flacai curajosi pentru a o aduce inapoi. In toate bisericile, preotii fac agheasma (apa sfintita), cu care boteaza apele, oamenii, animalele si casele.

In traditia populara romaneasca, Boboteaza este si o sarbatoare dedicata purificarii naturii, si mai ales a apelor, de fortele raului. Acum se colinda, se prevesteste cum va fi vremea in noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca in aceste zile animalele vorbesc, capatand puteri neobisnuite. Peste obiceiurile crestine de sfintire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus si multe practici pagane, cum ar fi afumarea grajdurilor si a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele insotite de tot felul de strigaturi si zgomote. Toate acestea au in general un rol de curatire si de indepartare a raului. Traditia cere ca acum sa se manance piftie si grau fiert si sa se bea vin rosu.

Dincolo insa de aceste obiceiuri populare, semnificatia principala a Bobotezei ramane una crestina, iar aceasta mare sarbatoare constituie un prilej de a incerca si noi, dupa puterile noastre, sa ne luminam sufletele, asa cum aminteste si troparul Bobotezei: „In Iordan botezandu-te Tu Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat, ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, si Duhul a adeverit intarirea Cuvantului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slava Tie!”.

5 ianuarie 1859 – alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei

In data de 5 ianuarie 1859 are loc alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei; Adunarea electivă a fost prezidată de preasfintia sa mitropolitul Sofronie Miclescu.

La 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei era elect, în unanimitate, colonelul Alexandru Ioan Cuza. In prima telegramă, din aceeaşi zi, prin care anunţa evenimentul contelui Walewski, Victor Place – consulul general al Franţei la Iaşi între 1855-1863 – îl prezenta pe Alexandru Ioan Cuza ca pe „ un om inteligent şi unul din luptătorii cei mai înfocati pentru Unire”

Dimitrie Dăscălescu, scrie cu acest prilej poezia „O zi frumoasă”, aşa cum a rămas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie:

Azi, Românul dovedeşte
Că-n sfârşit s-a deşteptat,
Si că-n faptă vredniceşte
Libertatea ce-a visat

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiaşi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române.

Mihail Kogâlniceanu da citire ,la acea data, adresei către „ Adunarea suroră din Valahia in care se precizau: „ Vă rugăm dar ca să vă uniţi şi voi cu cererea ce am adresat lui Alexandru Ioan I, ca aşa in curând, povăţuiţi de marea idee şi sub steagul unirii, să ne intâlnim la Focşani, unde, puind mână in mână, să ne legăm atât de strâns, incât chiar soarta cea mai rea să nu le mai poată despărţi…
Aşa dar, fraţilor, dispară dintre noi toată forma, toată deosebirea din afară! Chiar numele Milcovului contenească de a mai exista in limbajul românesc! Dumnezeu ne-a făcut un singur şi acelaşi popul.
Acum a sosit timpul ca să şi lucrăm ca un singur şi acelaşi popul. La Focşani, la Focşani dar! Si acolo, impreună, cu binecuvântarea Dumnezeului părinţilor noştri, să serbăm marea sărbătoare: invierea României”