24 ianuarie 1859-Unirea principatelor

Oficial si in spiritul celor mai frumoase traditii istorice romanesti, prima Unire a Principatelor Moldovei si Munteniei a avut loc la 24 ianuarie 1859, actul solemn al acestui eveniment crucial fiind marcat la Bucuresti, odata cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza in capitala Dimboviteana...
Daca, insa, ne amintim ca prima intregire a celor trei provincii istorice romanesti - Muntenia, Ardealul si Moldova - a faurit-o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 si a fost sarbatorita cu mult alai la Alba-Iulia, rezulta ca la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a romanilor, de data aceasta, insa, fara Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul austro-ungar si tarist pina la 1 decembrie 1918, cind prin jertfa de singe a ostenilor romani, in timpul primului razboi mondial, se implinea visul milenar "De la Nistru pina la Tisa", dupa cum ne-a testat pentru eternitate Poetul...
Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!
Daca, insa, ne amintim ca prima intregire a celor trei provincii istorice romanesti - Muntenia, Ardealul si Moldova - a faurit-o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 si a fost sarbatorita cu mult alai la Alba-Iulia, rezulta ca la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a romanilor, de data aceasta, insa, fara Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul austro-ungar si tarist pina la 1 decembrie 1918, cind prin jertfa de singe a ostenilor romani, in timpul primului razboi mondial, se implinea visul milenar "De la Nistru pina la Tisa", dupa cum ne-a testat pentru eternitate Poetul...
Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!

Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!
Intr-un context politic european, devenit favorabil cauzei Unirii, mai ales dupa infringerea Rusiei in razboiul Crimeei (1853-1856) de catre fortele aliate anglo-franco-piemonteze, bucurindu-se de sustinerea ferma a imparatului Napoleon III, supranumit "campionul autodeterminarii popoarelor mici", pasoptistii din ambele Principate au putut colabora fructuos pentru tara. In fata dorintei arzatoare de intregire, a spiritului inflacarat de Unire, manifestat din partea tuturor paturilor sociale romanesti, au trebuit sa cedeze, rind pe rind: boierimea conservatoare si retrograda autohtona, Puterile ostile Unirii: Turcia, Rusia, Austro-Ungaria, Prusia. Dar si tarile adverse Unirii au fost constrinse, treptat, sa cedeze in urma presiunilor exercitate de Franta, Anglia, Piemont (in jurul caruia s-a format, apoi, regatul Italiei). In aceste circumstante politice de pe scena europeana, Unirea Principatelor a putut fi infaptuita de catre luptatorii pasoptisti, de catre intregul popor, care i-a sustinut si aclamat.
Actul solemn al Unirii si aparitiei unui nou stat pe harta Europei - Romania - a coincis in spatiu si timp cu data memorabila de 24 ianuarie 1859, cind domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales unanim de cele doua camere de deputati, mai intii de cea de la Iasi, apoi si de cea de la Bucuresti, a sosit in viitoarea capitala a tarii unite.
Unirea cea multasteptata de veacuri, dupa moartea napraznica a lui Mihai Viteazul, ucis miseleste de unguri in 1601, pe Cimpia Turdei, se infaptuise.

Boboteaza

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxa sarbatoreste botezul Domnului, sau Boboteaza. Aceasta zi marcheaza sfarsitul sarbatorilor dedicate Craciunului si Anului Nou.

Sfanta Scriptura ne vorbeste despre Ioan Botezatorul, considerat Inaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos, care propovaduia venirea Acestuia, indemnand pe iudei la pocainta. Imbracamintea lui Ioan era foarte simpla, facuta din par de camila; el purta o cingatoare de piele imprejurul mijlocului si se hranea cu lacuste si miere salbatica. Icoanele au pastrat de-a lungul timpului aceasta imagine, infatisandu-ni-l pe Botezator ca pe un pustnic cu parul lung si barba aspra. Considerandu-l proroc, locuitorii din Ierusalim si din intreaga Iudee se strangeau in jurul lui pentru a-i asculta cuvintele si mai ales pentru a fi botezati de el in raul Iordan.

Ioan le cerea, inainte de a-i boteza, sa-si marturiseasca pacatele si sa se pocaiasca, spunandu-le ca el ii boteaza doar cu apa, dar Cel ce va veni dupa el (adica Iisus) ii va boteza cu Duh Sfant si cu foc. Vestind venirea Mantuitorului, Ioan spunea ca Acela este mult mai mare si mai puternic decat el.

Sfanta Evanghelie ne povesteste ca si Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, vazandu-l, a spus: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”. Si, iesind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a varsat pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El. Si glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit”.

Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sarbatori ale anului. De obicei, in aceasta perioada este foarte frig, de aceea este des folosita expresia „gerul Bobotezei”. Poporul nostru a pastrat multe traditii frumoase in legatura cu aceasta zi. De exemplu, in localitatile asezate pe malul unui rau, pe malul Dunarii sau chiar pe tarmul marii, se obisnuieste ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, sa arunce o cruce de lemn in apa foarte rece, uneori chiar inghetata, dupa care sar cativa flacai curajosi pentru a o aduce inapoi. In toate bisericile, preotii fac agheasma (apa sfintita), cu care boteaza apele, oamenii, animalele si casele.

In traditia populara romaneasca, Boboteaza este si o sarbatoare dedicata purificarii naturii, si mai ales a apelor, de fortele raului. Acum se colinda, se prevesteste cum va fi vremea in noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca in aceste zile animalele vorbesc, capatand puteri neobisnuite. Peste obiceiurile crestine de sfintire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus si multe practici pagane, cum ar fi afumarea grajdurilor si a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele insotite de tot felul de strigaturi si zgomote. Toate acestea au in general un rol de curatire si de indepartare a raului. Traditia cere ca acum sa se manance piftie si grau fiert si sa se bea vin rosu.

Dincolo insa de aceste obiceiuri populare, semnificatia principala a Bobotezei ramane una crestina, iar aceasta mare sarbatoare constituie un prilej de a incerca si noi, dupa puterile noastre, sa ne luminam sufletele, asa cum aminteste si troparul Bobotezei: „In Iordan botezandu-te Tu Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat, ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, si Duhul a adeverit intarirea Cuvantului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slava Tie!”.

5 ianuarie 1859 – alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei

In data de 5 ianuarie 1859 are loc alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei; Adunarea electivă a fost prezidată de preasfintia sa mitropolitul Sofronie Miclescu.

La 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei era elect, în unanimitate, colonelul Alexandru Ioan Cuza. In prima telegramă, din aceeaşi zi, prin care anunţa evenimentul contelui Walewski, Victor Place – consulul general al Franţei la Iaşi între 1855-1863 – îl prezenta pe Alexandru Ioan Cuza ca pe „ un om inteligent şi unul din luptătorii cei mai înfocati pentru Unire”

Dimitrie Dăscălescu, scrie cu acest prilej poezia „O zi frumoasă”, aşa cum a rămas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie:

Azi, Românul dovedeşte
Că-n sfârşit s-a deşteptat,
Si că-n faptă vredniceşte
Libertatea ce-a visat

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiaşi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române.

Mihail Kogâlniceanu da citire ,la acea data, adresei către „ Adunarea suroră din Valahia in care se precizau: „ Vă rugăm dar ca să vă uniţi şi voi cu cererea ce am adresat lui Alexandru Ioan I, ca aşa in curând, povăţuiţi de marea idee şi sub steagul unirii, să ne intâlnim la Focşani, unde, puind mână in mână, să ne legăm atât de strâns, incât chiar soarta cea mai rea să nu le mai poată despărţi…
Aşa dar, fraţilor, dispară dintre noi toată forma, toată deosebirea din afară! Chiar numele Milcovului contenească de a mai exista in limbajul românesc! Dumnezeu ne-a făcut un singur şi acelaşi popul.
Acum a sosit timpul ca să şi lucrăm ca un singur şi acelaşi popul. La Focşani, la Focşani dar! Si acolo, impreună, cu binecuvântarea Dumnezeului părinţilor noştri, să serbăm marea sărbătoare: invierea României”

25 decembrie 1989 - Judecata si Executia. Primul Craciun liber

Intre 22 si 25 decembrie si-au pierdut viata aproape o mie de romani, victime ale haosului si starii tensionate care s-a instalat dupa fuga cuplului Ceausescu.

Imediat dupa ce elicopterul lui Ceausescu s-a ridicat de pe cladirea CC-ului, ceea ce avea sa devina cunoscut ca actiunile "teroristilor" au explodat si au provocat cele mai multe victime ale Revolutiei romane.

Pentru a pune capat acestor actiuni, care se presupuneau ca incearca sa opreasca preluarea puterii de catre alte forte in afara de cea a familiei Ceausescu, liderii noii puteri instalate infiinteaza printr-o Hotarare Tribunalul Militar Excetional, care sa ii judece pe Nicolae si Elena Ceausescu.

O actiune care, stia toata lumea, nu putea avea decat o singura soarta: moartea dictatorului si a consoartei sale. Aceasta combinatie intre un proces ad-hoc si o judecata despre care toata lumea stia ca nu poate avea decat o singura sentinta a dat nastere unei dispute cel putin la fel de controversate ca si existenta nedovedita niciodata a teroristilor.

In dimineata zilei de 25 decembrie 1989, doua elicoptere se deplaseaza la Bucuresti, pentru a aduce in Targoviste completul de judecata al cuplului Ceausescu. Procesul celor doi se desfasoara in graba, moartea fiindu-le inca dinainte pronuntata. Dialogul intre acuzatori si inculpati se leaga greu, Ceausescu refuzand sa recunoasca legitimiatea completului de judecata.

Cuvintele sale "nu recunosc decat in fata Marii Adunari Nationale!" au intrat in istorie, fiind preluate si rostite in diverse moduri, pe numeroase tonuri, de la ironie la comedie, pentru a sublinia absurditatea si, totodata, distanta care il separa pe Nicolae Ceausescu de realitatea acelor timpuri.

De cealalta parte a procesului, toata lumea acuza. Discursul judecatorului, chiar si cel al apararii sunt, in fapt, rechizitorii.

Responsabilitatea pentru indeplinirea ordinului de judecare si executare a dictatorilor i-a fost atribuita generalului Victor Atanasie Stanculescu, insa procesul cuplului Ceausescu a intrat in istorie si pentru ca avocatul insarcinat cu apararea lui Ceausescu a facut front comun cu procurorul, in loc sa isi "apere" clientul.

La finalul procesului desfasurat in fuga, se decide condamnarea la moarte a celor doi. Printre capetele de acuzare, intocmite chiar in dimineata zilei de 25 decembrie, s-au numarat: genocid (peste 60.000 de victime), organizarea de actiuni armate impotriva poporului roman, distrugerea bunurilor obstesti, subminarea economiei nationale si incercarea de a fugi din tara.

Dupa pronuntarea sentintei, Nicolae si Elena Ceausescu sunt scosi in curtea unitatii pentru executie. Inainte de a se pune in aplicare ordinul de executare, Elena a cerut sa fie impuscati in acelasi timp: "Impreuna am luptat, impreuna murim!"

Cadavrele celor doi au o soarta aproape la fel de cruda ca si cele ale victimelor lor de la Timisoara, impuscate chiar din ordinul lor cu cateva zile inainte. Transportate cu elicopterul la Bucuresti si parasite cateva ore bune pe gazonul stadionului Ghencea, corpurile neinsufletite raman neinmormantate vreme de cinci zile, intre 25 si 30 decembrie. In tot acest timp, se pare, ele ar fi fost depuse in morga Spitalului Militar Central.

25 decembrie 1989 a fost primul Craciun liber sarbatorit de romani, dupa 45 de ani de comunism trait in frica si foame. Desi umbrit de executia cuplului Ceausescu, Craciunul din 1989 a adus si pacea si linistea peste Romania. Dupa aceasta data teroristii dispar pentru totdeauna in negura istoriei, iar atacurile si luptele de strada inceteaza brusc dupa moartea dictatorului.

Erau primele zile linistite ale unei Romanii care isi cucerise libertatea cu un pret imens.

Ignat, Sacrificarea porcului

Sacrificarea porcului

La sate, tăierea porcului este prilej de bucurie şi de petrecere. Obiectiv vorbind, nu este vorba de orgii sângeroase ci de un prilej de reunire a micilor comunităţi de la sate, de celebrare a bunăstării, ajutare a celor săraci prin pomană şi de urări de bine. Se prăjeşte carnea proaspătă, se mănâncă şorici, se destupă sticle de vin sau ţuica din care sunt cinstiţi vecinii şi cei ce au ajutat la spintecare, se face o pomană a porcului cu bucăţi de carne gătite, cu cârnaţi proaspăt făcuţi.

Pe 20 decembrie se aud „ţipetele morţii”. Se dă foc la paie, iar pielea şi părul porcului încep să sfârâie. Focul creşte în înălţime, topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur. Pentru frăgezirea şoriciului se pârleşte apoi cu butelia. După ce se pârleşte, îl urcă pe o masă, pregătindu-l pentru tranşare. Se răzuieşte şi se spală cu apă clocotită. Se înmoaie un deget în sânge şi se dă pe frunte, pe barbă şi pe cei doi obraji, sugerând semnul crucii.

Pe plită sfârâie un ceaun cu carne proaspătă. Alături se învârte o mămăligă care se taie cu aţa, iar dintr-un ibric ies aburi de la ţuica piperată. Pe la porţi se aud versuri de colinde: „Trei crai de la răsărit/Spre stea au călătorit…”

Tradiţii şi superstiţii de Ignat

Când se taie porcul, e bine să te ungi cu sânge pe obraz, ca să fii ferit de vărsat şi ca să fii roşu în obraz şi sănătos în anul care vine.

Cine nu aude la Ignat porc tăindu-se e bine să-şi înţepe degetul cu un ac, ca măcar să vadă sânge.

Când se taie porcul, e bine să se dea de pomană o strachină plină cu făină şi o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească porcii rămaşi în viaţă.

Cu grăsimea de porc tăiat la Ignat se unge un mort bănuit a fi strigoi.

Cu carnea de porc negru tăiat în această zi se vindecă boala de spurcat, care e un fel de durere ce se mută prin tot trupul.

Vrăjitoarele gătesc untura porcului tăiat la Ignat pentru descântece de dragoste şi alte farmece.

Se spune că în noaptea de Ignat porcul îşi visează cuţitul. Sfântul Ignat se arată porcilor şi le spune că au să moară pentru că el ia sufletele porcilor.

Seara lui Mos Nicolae

Seara lui Mos Nicolae


In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.

Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.

De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

1 Decembrie 1918

Proclamarea Marii Uniri Nationale
1 Decembrie 1918

De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – şi până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întrgite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează trăinicia.
Nu erau însa şi nu sunt toate lămuririle izvorâte dintr-o cunoştinţă deplina a împrejurărilor, nici dintr-o neprihănită iubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales străinii care nu au văzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmăresc scopul de a înfăţişa Unirea aceasta în aşa fel încât să trezească în sufletul celor slabi de înger îndoială, spunând că ea nu ar putea să fie trainică sau că nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei neamului românesc.
Se întâmplă să auzim câteodată astfel de păreri nu numai din partea străinilor, cu gânduri potrivnice, ci şi din partea unor români care – deşi socotiţi ca oameni de ispravă şi buni patrioţi – nu-şi vor fi luat osteneala să cugete mai îndelung şi mai pătrunzător, înainte de a fi rostit păreri puţin lămurite cu privire la temeiurile Unirii naţional-politice a tuturor românilor.

GENERATIA 21.....

,,munca are si alta avantaje ,si pe acelea de a scuta zilele si de a lungi viata"
,,DENIS DIDEROT"(FILOZOF FRANCEZ )

LANSARE DE CARTE LA PIATRA NEAMT

Ioan Talpes, fost director SIE, a lansa joi la PIATRA NEAMT , cartea "In umbra marelui Hidalgo".

Cartea lui Talpes pune accent pe perioada comunismului, despre care fostul director SIE spune ca a marcat viata multor romani.

"Nu pot sa spun ca tentativa unei astfel de carti nu mi-a parut intempestiva, nevoia exprimarii scrise - reprimata uneori de teama de a nu repeta atatea experiente ratate ale cunoasterii si comunicarii - determinandu-ma, obligandu-ma chiar, la retineri si blocaje", a declarat Talpes.
La acest eveniment au participat profesori de istorie impreuna cu Doamna Inspectoare Elena Preda Reprezentanti Grupului Scolar Roznov au fost prof:Nedeloiu Daniel si elevul Munteanu Bogdan (clasa 10c filologie )

Şefi de stat

Şefi de stat
Numele Imagine Data preluării Data predării Note
Alexandru Ioan Cuza
(n. 20 mar 1820 - d. 15 mai 1873) 24 ianuarie 1859 11 februarie 1866 Domnitorul Principatelor Unite Române
Locotenenţă Domnească 11 februarie 1866 10 mai 1866 Lascăr Catargiu
Nicolae Golescu
Nicolae Haralambie
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen
(n. 10 apr 1839 - d. 27 sept 1914) 10 mai 1866 10 mai 1881 Domnitorul Principatelor Unite Române
10 mai 1881 27 septembrie 1914 Regele României
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen
(n. 24 aug 1865 - d. 20 iul 1927) 27 septembrie 1914 20 iulie 1927 Regele României
Regenţă (Mihai I este minor)
20 iulie 1927 7 octombrie 1929 Prinţul Nicolae,
Patriarhul Miron Cristea,
Gheorghe Buzdugan, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
9 octombrie 1929 7 iunie 1930 Prinţul Nicolae,
Patriarhul Miron Cristea,
Constantin Sărăţeanu, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen
(n. 15 oct 1893 - d. 4 apr 1953) 8 iunie 1930 6 septembrie 1940 Regele României
Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen
(n. 25 octombrie 1921) 6 septembrie 1940 30 decembrie 1947 Regele României
Constantin Ion Parhon
(n. 15 oct 1874 - d. 9 aug 1969) 30 decembrie 1947 13 aprilie 1948 Preşedintele Prezidiului Provizoriu al Marii Adunări Naţionale
13 aprilie 1948 12 iunie 1952 Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale
Petru Groza
(n. 7 dec 1884 — d. 7 ian 1958) 12 iunie 1952 7 ianuarie 1958 Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale
Ion Gheorghe Maurer
(n. 23 sep 1902 – d. 8 feb 2000) 11 ianuarie 1958 21 martie 1961 Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale
Gheorghe Gheorghiu-Dej
(n. 8 noi 1901 – d. 19 mar 1965) 21 martie 1961 19 martie 1965 Preşedintele Consiliului de Stat
Chivu Stoica
(n. 8 aug 1908 – d. 16 feb 1975) 24 martie 1965 9 decembrie 1967 Preşedintele Consiliului de Stat
Nicolae Ceauşescu
(n. 26 ian 1918 - d. 25 dec 1989) 9 decembrie 1967 22 decembrie 1989 Preşedintele Consiliului de Stat
28 martie 1974 22 decembrie 1989 Preşedintele Republicii Socialiste România
Ion Iliescu
(n. 3 martie 1930) 22 decembrie 1989 20 mai 1990 Preşedintele Provizoriu al României
20 mai 1990 11 octombrie 1992 Preşedintele României
11 octombrie 1992 17 noiembrie 1996 Preşedintele României
Emil Constantinescu
(n. 19 noiembrie 1939) 17 noiembrie 1996 10 decembrie 2000 Preşedintele României
Ion Iliescu
(n. 3 martie 1930) 10 decembrie 2000 20 decembrie 2004 Preşedintele României
Traian Băsescu
(n. 4 noiembrie 1951) 21 decembrie 2004 20 aprilie 2007 Preşedintele României
Nicolae Văcăroiu
(n. 5 decembrie 1943) 20 aprilie 2007 23 mai 2007 Preşedinte interimar,
pe perioada suspendării
Preşedintelui Traian Băsescu
Traian Băsescu
(n. 4 noiembrie 1951) 23 mai 2007 prezent Preşedintele României
Reconfirmat în funcţie în urma
Referendumului din 19 mai 2007

ORASUL PIATRA NEAMT DE IERI

505 DE ANI DE LA TRECEREA IN NEFIINTA A DOMNITORULUI STEFAN CEL MARE <2 IULIE 2009>

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare (n. 1433, Borzeşti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.

Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ştefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.

Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, şi - după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljeşti", la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi "toată ţara" proclamară pe Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor acestuia.

Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o "oaste de ţară", la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie rare, opoziţia boierilor slabă şi buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau multi bani în visteria domnească. Astfel se explică cum a avut Ştefan mijloace materiale ca să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453 - de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih îşi continua înaintarea în inima Europei.