15 dec. 2009

Ignat, Sacrificarea porcului

Sacrificarea porcului

La sate, tăierea porcului este prilej de bucurie şi de petrecere. Obiectiv vorbind, nu este vorba de orgii sângeroase ci de un prilej de reunire a micilor comunităţi de la sate, de celebrare a bunăstării, ajutare a celor săraci prin pomană şi de urări de bine. Se prăjeşte carnea proaspătă, se mănâncă şorici, se destupă sticle de vin sau ţuica din care sunt cinstiţi vecinii şi cei ce au ajutat la spintecare, se face o pomană a porcului cu bucăţi de carne gătite, cu cârnaţi proaspăt făcuţi.

Pe 20 decembrie se aud „ţipetele morţii”. Se dă foc la paie, iar pielea şi părul porcului încep să sfârâie. Focul creşte în înălţime, topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur. Pentru frăgezirea şoriciului se pârleşte apoi cu butelia. După ce se pârleşte, îl urcă pe o masă, pregătindu-l pentru tranşare. Se răzuieşte şi se spală cu apă clocotită. Se înmoaie un deget în sânge şi se dă pe frunte, pe barbă şi pe cei doi obraji, sugerând semnul crucii.

Pe plită sfârâie un ceaun cu carne proaspătă. Alături se învârte o mămăligă care se taie cu aţa, iar dintr-un ibric ies aburi de la ţuica piperată. Pe la porţi se aud versuri de colinde: „Trei crai de la răsărit/Spre stea au călătorit…”

Tradiţii şi superstiţii de Ignat

Când se taie porcul, e bine să te ungi cu sânge pe obraz, ca să fii ferit de vărsat şi ca să fii roşu în obraz şi sănătos în anul care vine.

Cine nu aude la Ignat porc tăindu-se e bine să-şi înţepe degetul cu un ac, ca măcar să vadă sânge.

Când se taie porcul, e bine să se dea de pomană o strachină plină cu făină şi o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească porcii rămaşi în viaţă.

Cu grăsimea de porc tăiat la Ignat se unge un mort bănuit a fi strigoi.

Cu carnea de porc negru tăiat în această zi se vindecă boala de spurcat, care e un fel de durere ce se mută prin tot trupul.

Vrăjitoarele gătesc untura porcului tăiat la Ignat pentru descântece de dragoste şi alte farmece.

Se spune că în noaptea de Ignat porcul îşi visează cuţitul. Sfântul Ignat se arată porcilor şi le spune că au să moară pentru că el ia sufletele porcilor.